Timp Liber

Ce sărbătorim pe 21 septembrie? Este ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer

În fiecare zi există o sărbătoare pe care o putem celebra. Pe data de 21 septembrie se sărbătorește ziua luptei împotriva bolii Alzheimer.

Pe data de 21 septembrie se sărbătorește ziua luptei împotriva bolii Alzheimer/ FOTO: pixabay.com Pe data de 21 septembrie se sărbătorește ziua luptei împotriva bolii Alzheimer/ FOTO: pixabay.com

 

 


Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

 


Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.

Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer

Marcată, la nivel mondial, pe data de 21 septembrie, Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer (#WorldAlzheimer'sDay) are în 2022 drept temă „puterea cunoaşterii”, aceasta fiind şi sloganul sub care se desfăşoară în acest an „luna de conştientizare a bolii Alzheimer”. Înţelegerea demenţei, a semnelor de avertizare şi a modalităţilor în care îi putem sprijini pe cei care suferă de această boală, rămasă până în zilele noastre fără un tratament curativ pentru majoritarea tipurilor sale, este esenţială pentru calitatea vieţii celor afectaţi de ea şi a familiilor acestora.

Potrivit site-ului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în prezent peste 55 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de demenţă, iar în fiecare an apar circa 10 milioane de cazuri noi. Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă, fiind întâlnită în 60-70% din cazuri. Alte tipuri de demenţă includ demenţa fronto-temporală, demenţa vasculară şi demenţa cu corpuri Lewy.

Motivată de necesitatea de a face cunoscută această boală, în încercarea a pune capăt stigmatizării persoanelor afectate de ea, în 1994 a fost lansată Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer de către Federaţia internaţională pentru Alzheimer (Alzheimer Disease International - ADI), cu sprijinul OMS. ADI a fost fondată în 1984, iar în prezent lucrează cu asociaţii de profil din 120 de ţări, având drept misiune îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu demenţă şi a familiilor acestora.

Identificată pentru prima dată în 1906 de către medicul german Alois Alzheimer, această maladie neurodegenerativă progresivă afectează neuronii creierului uman, determinând un proces de deteriorare a funcţiilor cognitive până la pierderea autonomiei bolnavului. Simptomele sale includ pierderile de memorie, problemele de orientare, dar şi tulburări ale funcţiilor executive. Deşi boala afectează în general persoanele vârstnice, ea poate fi întâlnită şi la persoane de sub 65 de ani, fiind cunoscută sub numele de „demenţă cu debut tânăr”.


 

CITEȘTE ȘI:

20 septembrie, Ziua orezului prăjit. Această zi a fost înfiinţată de restaurantele japoneze

29 iulie, Ziua imnului național al României „Deșteaptă-te române!”

12 august, ziua mondială a elefantului și ziua internațională a tineretului

Ultimele Stiri
abonare newsletter