Premierul Victor Ponta împreună cu alţi colegi de partid şi cu jurnalişti acreditaţi la PSD se aflau la un chef într-un restaurant din Bucureşti în momentul în care victimele accidentului aviatic din Apuseni aşteptau cu disperare să fie salvate.
Miercuri 23 ianuarie, Guvernul Ponta a aprobat „Hotărârea de Guvern pentru aprobarea tranzacţiei convenite prin Memorandumul de Înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013” prin care compania deţinută de statul kazah este iertată de o datorie de jumătate de miliard de dolari.
Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat şi Corpului său de Control să verifice, împreună cu Ministerul Transporturilor, activitatea ROMATSA în cazul accidentului aviatic de luni.
Datele relevă tot mai evident că erorile grave care i-au îndreptat greşit pe cei care îi căutau pe supravieţuitorii accidentului de luni au fost produse de ROMATSA şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care aveau obligaţia şi posibilitatea tehnică de a identifica epava, spune premierul Ponta.
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, consideră că miniustrul Radu Stroe ar trebui să îşi dea demisia din funcţie sau să fie demis. În opinia acestuia, lipsa unei reacţii ferme din partea lui Victor Viorel Ponta de a-l demite pe Radu Stroe din fruntea Ministerului de Interne, poate costa mai departe pierderea de vieţi omeneşti.
Raportul redactat de vicepremierul Gabriel Oprea şi prezentat premierului Victor Ponta referitor la accidentul aviatic din munţii Apuseni arată filmul evenimentelor, de la decolarea aeronavei din Bucureşti până la finalizarea operaţiunii de salvare.
Primul sondaj din 2014 relevă faptul că PSD rămane sub 40%, (38,1%), iar PNL nu trece de 20% (19,8%), dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare.
Acuzațiile de plagiat aduse lui Victor Ponta de Universitatea București și confirmate de experți internaționali vor fi analizate luni de judecători de la Înaltă Curte de Casație și Justiție.