Vicepreşedintele PNL Horea Uioreanu afirmă că liberalii nu sunt nici "soluţie imorală", nici "dinozauri de guvern" şi că premierul Victor Ponta ar trebui să le ceară scuze liberalilor pe care "i-a confundat cu trădătorii şi traseiştii din oastea de strânsură pe care şi-a creat-o în ultimele luni".
Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei susţine că nu există nicio presiune din teritoriu asupra lui Crin Antonescu privind rămânerea PNL la guvernare, adăugând că nu ştie dacă USL va mai rezista.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, vineri, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Cu această ocazie, răspunzând întrebării unui jurnalist legată de aderarea României la Spaţiul Schengen, şeful statului a declarat că i-ar plăcea să facă "echipă" cu Klaus Iohannis, despre care a susţinut că ar fi "un bun ministru de Interne".
Vicepreşedintele PNL, Horea Uioreanu, a vorbit pentru prima dată după scandalul iscat de amânarea alegerilor interne din PNL Cluj, precizând că nu şi-a dorit funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene “pentru a avea o titulatură în plus”. “Am intrat în cursa electorală internă convins că funcţia administrativă pe care am câştigat-o anul trecut trebuie dublată de cea politică pentru a asigura maximum de succes”, a spus Uioreanu.