Cazurile de îmbolnăvire cu holeră au crescut anul acesta, mai ales în zonele sărace şi afectate de conflict, a declarat un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat joi vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate împotriva variantei Omicron de alianţa Pfizer-BioNTech şi de compania americană Moderna, informează AFP şi Reuters.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prevenţia unor boli este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, cu diverse comorbidităţi, şi că există discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru compensarea anumitor vaccinuri.
Vaccinurile care vizează în mod special varianta extrem de contagioasă Omicron de coronavirus ar putea primi aprobarea UE până cel târziu la sfârşitul lunii septembrie
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că a înregistrat un dosar penal în care se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri împotriva COVID-19.