Cu patru zile înainte ca elevii să se întoarcă în clase, Ministerul Educaţiei a modificat structura anului şcolar 2015-2016, care începe luni. Elevii vor avea o săptămână de vacanţă de iarnă în plus. Ei se vor întoarce la clasă pe 10 ianuarie 2016, şi nu pe 3 ianuarie 2016, aşa cum era prevăzut iniţial în ordinul semnat de ministrul Educaţiei la începutul lunii august. Secretarul de stat, Vasile Şalaru a declarat că măsura a fost luată de ministrul Sorin Cîmpeanu.
Elevii s-au întors la şcoală luni, 05 ianuarie 2015, după terminarea vacanţei de iarnă, însă din 31 ianuarie vor avea din nou liber, pentru pauza dintre cele două semestre, prevăzută în calendarul anului şcolar 2014- 2015.
Elevii vor intra în vacanţa pentru sărbătorile de iarnă sâmbătă, 20 decembrie, şi vor reveni la cursuri luni, 5 ianuarie, conform structurii anului şcolar 2014-2015.
Elevii şi preşcolarii intră de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţa intersemestrială şi se vor întoarce la şcoală luni 10 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Peste trei milioane de elevi, dar şi studenţii intră vineri, după ultima ora de curs, în vacanţă de iarnă, până în 6 ianuarie 2014. Semestrul întâi se încheie în 31 ianuarie.
Elevii, studenții dar şi profesorii intră vineri, după ultima oră de curs, în vacanţa de iarnă şi vor reveni la şcoală în 6 ianuarie 2014, semestrul întâi urmând să se încheie în 31 ianuarie.