Zona Gării din Cluj a devenit ca un furnicar încă de miercuri după-masă. La Cluj au început deja să ajungă o parte din cei 350.000 de spectatori asteptați la festivalul Untold. Potrivit organizatorilor toate abonamentele au fost vândute.
Festivalul Untold, la care organizatorii estimează participare a 350.000 de persoane, va începe joi la Cluj-Napoca. Principala scenă a festivalului, care este în prezent unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din ţară, va fi cel mai mare podium amenajat în România, depăşindu-l ca suprafaţă pe cel de anul trecut, care a fost construit pe acelaşi amplasament, respectiv stadionul Cluj Arena.
Organizatorii UNTOLD anunţă că ediţia din acest an va fi mult mai spectaculoasă ca cea de anul trecut: scena va fi mai mare, spetacol de lumini va fi impresionant şi etapele pentru a deveni un transilvănean adevărat sunt doar câteva din „picanteriile” pregătite de organizatori.
Ultimele atacuri teroriste din Europa au determinat autorităţile de forţă din România să scoată în stradă pentru festivalul UNTOLD sute de angajaţi. Peste 600 de politiști, 400 de jandarmi, dar și 125 de polițisti locali vor asigura siguranța Festivalul UNTOLD. În plus vor exista și 500 de agenți de securitate privați care vor activa în perimetrul evenimentului.
Primăria anunță restricții ale circulației rutiere în vederea organizării Festivalului Untold, care va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 4 – 7 august 2016.