În ședința plenară a Parlamentului European, Daniel Buda, europarlamentar membru al Grupului PPE, a prezentat raportul pe care l-a inițiat cu privire la Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE utilizând instrumentele politicii de coeziune.
Cluj-Napoca este unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România, clasându-se în topul orașelor inovative din Europa. Care este secretul orașului și cât de importantă este Uniunea Europeană în dezvoltarea municipiului?
În nici unul dintre statele membre ale Uniunii Europene persoanele cu handicap nu sunt prioritate, în ce privește vaccinarea anti-COVID. Care este explicația acestei decizii?
Primarul Emil Boc a vorbit, în cadrul unei întâlniri online a Partidului Popular European (PPE) despre situația epidemiologică din Cluj-Napoca, dar și despre planurile municipalității de redresare și relansare economică.
Comisia Europeană a propus azi crearea unui pașaport digital sau a unei adeverințe care ar putea facilita libera circulație prin UE, în condiții de siguranță, având în vedere pandemia de Covid 19.
Transportul public în comun va fi gratuit la Cluj-Napoca în zilele de vineri, începând cu luna aprilie. Inițiativa a fost dată ca exemplu de bună practică la Bruxelles.