Universitatea Babeş-Bolyai ocupă şi în acest an prima poziţie în clasamentul global al universităţilor din România – Metaranking Universitar 2019, fiind urmată de Universitatea din București și de Universitatea Politehnica din București.
Studenții Facultății de Matematică și Informatică a UBB, organizați în două echipe, au participat, în perioada 18-20 octombrie 2019, la etapa regională SEERC (Europa de Sud-Est) a concursului internațional de programare „International Collegiate Programming Contest -ICPC 2019”.
Echipa Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, a câștigat premiul II al competiției „NHH International Case Competition”, desfășurată în localitatea Bergen din Norvegia, la NHH Norwegian School of Economics.
Ce impact au temele pentru acasă, în cazul elevilor de clasele I-IV? Și cât de multe teme înseamnă prea mult? Cele două întrebări au făcut obiectul primului studiu experimental implementat în România pentru a investiga utilitatea temelor în clasele primare, a anunțat Dacian Dolean, cercetător la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Mai multe specii de dinozauri, care au fost reconstituiţi în mărime naturală, inclusiv dintre cei care au trăit în Transilvania, vor putea fi studiate de vizitatori la Complexul Muzeal Arad, care deschide, vineri, o expoziţie tematică ce va dura două luni.
Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent, luni, de la ora 10.00, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020, la la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB). Şeful statului va participa şi la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Nord-Vest, tot la Cluj.