Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, va inaugura, în data de 18 octombrie 2013, două noi centre de studii. Este vorba de „Centrul de Studii Africane” și „Centre de réussite universitaire”, care vor avea menirea atât de a ajuta la dezvoltarea universitară şi academină a insituţiei de învăţământ superior cât şi de a extinde relaţiile internaţionale ale universităţi şi pe continentul african.
Google a început înscrierile în programul educaţional „Online Marketing Academy” (OMA), lansat în colaborare cu universităţi din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara şi Craiova.
Ambasadorul Italiei în România, Diego Brasioli, consideră că România a îndeplinit cu succes toate cerinţele sistemului Schengen şi că ar fi trebuit să fie deja membră, precizând că de la 1 iulie 2014 Italia va prelua preşedinţia UE şi "va face tot posibilul pentru a atinge acest important rezultat".
Universitatea Babeş-Bolyai organizează joi, 10 octombrie 2013, şi vineri, 11 octombrie 2013, ceremoniile de decernare a titlului Doctor Honoris Causa unor reprezentanţi ai mediului academic internaţional.
Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, consideră că România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen, spunând că poziţia Guvernului Marii Britanii, exprimată în 2011, nu s-a schimbat, acesta susţinând aderarea ţării noastre la Schengen.
Institutul Confucius din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca oferă publicului clujean în semestrul 1 al anului academic 2013-2014 o serie de cursuri de limbă chineză, caligrafie şi pictură chinezească și Taichi.
Parkingul Haşdeu va avea o capacitate de 300 de locuri, iar valoarea lucrărilor a fost estimată la aproximativ 16 milioane lei. În momentul de faţă, în complexul Haşdeu sunt 76 locuri de parcare pentru cei 5.200 de studenţi cazaţi în cămine.
Cozmin Guşă a fost invitat la deschiderea anului universitar al specializării Studii de Securitate al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Guşă le-a spus viitorilor săi studenţi că România ar putea eşua din cauza liderilor politici.