Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Declarații halucinante făcute de Călin Georgescu, la ieșirea din Tribunal. Poporul român „va cuceri lumea prin iubire și genialitate”, spune fostul candidat la prezidențiale.
Tribunalul Prahova judecă, în data de 17 iulie, contestația DNA față de decizia Judecătoriei Ploiești privind eliberarea condiționată din penitenciar a Elenei Udrea.
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere liberarea condiționată din penitenciar, după ce instanța a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul „Gala Bute”.
Doi suspecți au compărut vineri în fața unui tribunal olandez fiind acuzați că au furat un coif antic românesc din aur, într-un jaf cu exploziv intens mediatizat în Țările de Jos, care a stârnit indignare în România.