Dacă anul trecut, la Cluj, au fost semnalate 26 de cazuri de Febra Q, în prima parte a lui 2026 au fost raportate deja 20 de infecții cu Coxiella burnetti. Direcția de Sănătate Publică Cluj vine cu o serie de recomandări pentru evitarea infectărilor.
Autoritățile din Cluj sunt în alertă în urma unor posibile infectări cu bacteria Coxiella burnetii. Febra Q este o zoonoză, adică o infecție transmisibilă de la animale la om. Boala debutează cu febră, frisoane, transpiraţii și tuse severă, iar aproape 50% din pacienţii cu infecţie simptomatică pot dezvolta pneumonie.
Un grup de 27 de experți ai OMS susține că pandemia a pornit de la animale, nu dintr-un laborator, deși directorul organizației spune că toate variantele rămân posibile.
O funcționară în vârstă de 41 de ani din Beijing a trecut prin momente de groază când medicii i-au descoperit patru viermi paraziți vii care se dezvoltau sub pleoapa ochiului drept.
Un bărbat a murit după ce s-a infectat cu virusul gripei aviare A(H5N2). Deși cazurile la om sunt rare, acest incident marchează primul deces uman confirmat și primul caz global de infecție cu virusul A(H5) la o persoană.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras un semnal de alarmă cu privire la regresele înregistrate în lupta împotriva bolilor cu transmitere sexuală (BTS).
Vasta majoritate a cazurilor recente de variola maimuţei au fost transmise prin contact sexual, potrivit celui mai amplu studiu realizat până în prezent
Protestele, în contextul epidemiologic actual, pot să devină un „mediu ideal” de transmitere a COVID-19, susține medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.