Europarlamentarul Cristian Preda afirmă, pe blog, că după suspendarea din PDL nu a vrut să se întoarcă în partid, el precizând că intoleranţa liderilor de azi faţă de valorile libertăţii a devenit o marcă a PDL şi că va alege "alt drum" şi arătând, în încheiere:"Băsist fiind, spun şi eu: adio PDL!".
Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, înainte de plecarea la Bruxelles, pentru reuniunea Consiliului European, că le reaminteşte "celor care cred că viaţa începe odată cu ei" că este unul dintre şefii de stat care au contribuit la agenda UE 2020, în care una dintre componente este digitalizarea.
Deputatul democrat-liberal Elena Udrea consideră că discuția despre unificarea dreptei este „puțin tardivă“ și că aceasta ar fi trebuit făcută înainte de alegerile europarlamentare, menționând că există riscul ca PDL să rămână în afara unui astfel de proiect.
Președintele Traian Băsescu a trimis miercuri președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 26/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - ISC.
Conducerea PDL a decis să depună, marţi, moţiune simplă la Camera Deputaţilor pe tema privatizării CFR Marfă cu titlul "Cronica unei alte privatizări eşuate", a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, duminică seară, dacă va fi preşedinte al României în 2014, el răspunzând: "Nu am de unde să ştiu, dar viaţa mea nu depine de asta".De asemenea, liberalul a mai spus, la B1TV, că nu doreşte să devină un preşedinte al "maşinăriei politice".
Liderii PDL Vasile Blaga, Emil Boc, Anca Boagiu, Monica Macovei, Marian-Jean Marinescu şi Traian Ungureanu participă, sâmbătă, la funeraliile de stat ale fostului preşedinte al PPE, Wilfried Martens, eveniment la care este prezent şi preşedintele Traian Băsescu.