Un accident grav de circulaţie s-a produs în această dimineaţă pe drumul naţional 1 C Baia Mare – Satu Mare în zona cunoscută sub denumirea Dealul Dura.
Un număr mare de sinucideri a avut loc la Cluj odată cu începutul primăverii. Psihologii clujeni au explicat pentru Monitorul de Cluj ce îi împinge pe oameni să-şi pună capăt zilelor.
Marea majoritate a tinerilor români (89 %) consideră activitățile fizice importante și foarte importante, însă doar 46% dintre ei practică activități fizice în timpul liber.
Federația Share, cea care este responsabilă de proiectul Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015 a prezentat, miercuri, strategia de comunicare și brand pentru 2015.
Poliţiştii maramureşeni de investigaţii criminale au pus în executare ieri, 21 octombrie, trei mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Cluj.
Studenţii de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi absolvenţii au posibilitatea începând de joi, 2 octombrie, să dezvolte aplicaţii mobile în cel mai performant laborator din Transilvania. Laboratorul a fost dezvoltat de o companie gigant din domeniul IT. La eveniment a participat şi ministrul delegat pentru Învățământul Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.