Cu toții știm că medicii și asistenții medicali se confruntă zilnic cu cazuri deloc ușoare, grave, de multe ori fatale. Zenko Timea, o studentă a unei școli postliceale de asistență medicală, a povestit pentru Monitorul de Cluj cum decurge o zi din viaţa unui voluntar pe Ambulanţă.
Cel puţin doi clujeni şi-au pierdut viaţa în ultimele trei zile, unul pe litoralul Mării Negre şi altul în Bulgaria. O studentă şi un tânăr care lucrea la o firmă de IT din Cluj-Napoca şi-au pierdut viaţa în vacanţele petrecute pe litoral.
Robotica este un subiect care ține prima pagină a știrilor de tehnologie, în timp ce promisiunea unei vieți în care activități din cele mai diverse sunt executate de către dispozitive inteligente continuă să ne fascineze.
O căsuță mică de lemn, de doar câțiva metri pătrați, din centrul orașului Satu Mare, oferă amatorilor de dulciuri fel de fel de clătite franțuzești, spectaculoase atât prin modul de prezentare, dar mai ales prin gust.
O studentă franceză de la UMF Cluj a fost găsită decedată vineri dimineața, în jurul orei 7:30, în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca. Aceasta a căzut de la etajul patru al imobilului în care locuia.
A călătorit 10.000 de kilometri pentru a studia într-o ţară despre care nu ştia nimic. A ajuns la Cluj unde a descoperit oameni amabili şi un oraş care are mereu „porţile deschise” pentru străini. În Cluj a văzut pentru prima dată o ninsoare şi s-a îndrăgostit de mâncarea românească. Acum, oraşul de pe Someş i-a devenit a doua casă.
Un bărbat din Cluj a publicat în ziar un anunţ prin care caută o „studentă submisivă şi discretă”. El se obligă să-i ofere acesteia sprijin financiar complet.
O tânără de 24 de ani din Franța, care era studentă la UMF Cluj, a fost găsită spânzurată marți seara, 3 martie 2015, în apartamentul în care locuia în chirie.