În urma documentărilor sale, Mihai Goțiu, senator USR Cluj, susține că din pădurile Munților Apuseni s-au transportat, în ultimii 6 ani, aproximativ 3.100 de tiruri încărcate cu lemne tăiate ilegal.
Sute de clujeni care merg în Weekend spre Someșul Rece sau Mărișel să petreacă două zile în natură vor fi nevoiți să aibă răbdare deoarece se lucrează la drum.
Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, luni, o interpelare oficială prin care a solicitat un control al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), legat de modul în care a fost autorizat proiectul microhidrocentralelor de pe râul Someșul Rece.
Poliţiştii au fost chemaţi duminică, 16 august, în jurul orei 04:40, la locul producerii unui accident rutier, şoferul unei maşini implicate părăsind locul faptei. Bărbatul a fost prins imediat de poliţişti.