Senatul a aprobat în ședința de luni modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, astfel încât conturile bancare pentru campania electorală să nu fie supuse executării.
Majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor, decisă la sfârşitul anului trecut de Parlament şi care se aplică inclusiv deputaţilor şi senatorilor, a dus la creşterea cheltuielilor salariale ale celor două Camere cu circa 290.000 de lei pe lună, potrivit datelor făcute publice de Cameră Deputaţilor.
Parlamentarii beneficiază lunar de o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputatilor şi, respectiv, al Senatului pentru cheltuieli de organizare şi funcționare a birourilor parlamentare.
Luni a început oficial prima sesiune parlamentară din 2016. Pe aleși îi așteaptă un an greu, nu doar în Legislativ, ci și la nivel de partide, pentru că vor avea de luptat pentru două runde de alegeri: locale și parlamentare.
Românii care locuiesc la sat sau în oraşe mici ar putea avea acces gratuit la internet în parcuri, pieţe centrale, cămine culturale, şcoli, biblioteci şi biserici, potrivit unei iniţiative legislative care s-a aflat în dezbatere publică până vineri.
Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate a fost respins de Senat cu 66 de voturi "pentru", 6 abţineri şi 36 de voturi "împotrivă". Pentru a fi aprobat, erau necesare 84 de voturi pentru, întrucât proiectul de lege are caracter organic.
Senatorii şi deputaţii au lucrat în plen un total de 316 ore în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, şi au lăsat restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.
La trei ani de la preluarea mandatului, mai mult de o treime dintre parlamentari nu au luat cuvântul nici măcar o dată în anul 2015. Unii dintre ei au vorbit doar în 2012, la depunerea jurământului de senator sau deputat.