Studenții din cadrul Universității Babeş-Bolyai sunt invitați, în perioada 31 martie – 02 aprilie 2015, să doneze sânge în cadrul campaniei ”Donăm împreună, UBB dă startul!”
Localitatea Gârbău pare să fie în pragul răscoalei după ce o companie care a cumpărat terenuri în comună și-a anunțat intenția de a construi un depozit pentru produse chimice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri, pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită, atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat, vineri, că după data de 20 septembrie cardurile naționale de sănătate vor începe să ajungă la asigurați, în condițiile în care au fost deja tipărite peste 9,5 milioane de exemplare în ultimele șase luni.
Un nivel ridicat de stres, dar şi starea de conectare permanentă cauzată de telefonul mobil, tableta şi laptopul mereu pornite duc în mod sigur la apariţia problemelor cu somnul, iar lipsa acestuia poate duce la pierderi de memorie, obezitate, hipertensiune şi depresie.
Două specii de căpuşe microscopice trăiesc în foliculii piloşi de pe feţele tuturor oamenilor, afirmă autorii unui studiu american, publicat joi în Plos One. Aceste căpuşe minuscule au opt picioare, sunt înrudite cu păianjenii şi arată ca un cornet de îngheţată, cu picioare robuste la unul dintre capete, informează dailymail.co.uk.
O dietă alimentară care include peşte, consumat cel puţin o dată pe săptămână, ar putea ajuta la protejarea unor părţi ale creierului care sunt afectate puternic de procesul de îmbătrânire, potrivit unui studiu.