Politică

Barna vorbește la Cluj unei săli goale (PE)

Deși candidatul PMP, Theodor Paleologu împreună cu purtătorul de cuvânt PMP, Mihail Neamțu au înaintat numeroase invitații contracandidaților, în special lui Dan Barna și USR, au fost refuzați cu lașitate.



Politică

Iohannis și PNL au învins PSD. Ce urmează după moțiunea de cenzură? (PE)

Candidatul PNL la funcția de președinte al României, actualul șef al statului, Klaus Iohannis, printre alegători, la Brașov
Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că PSD rămâne un adversar puternic cu care PNL trebuie să se lupte şi ar fi cea mai mare greşeală ca social-democraţii să fie subapreciați. Iohannis le-a transmis liberalilor că oamenii așteaptă soluţii de la PNL şi a precizat că vrea un guvern instalat cât mai rapid. Şeful statului a explicat că este adeptul alegerilor anticipate, dar acestea sunt aproape imposibil de realizat.


Politică

Theodor Paleologu, garantat Băsescu

Partidul Mișcarea Populară sub tutela lui Traian Băsescu și-a anunțat candidatul-surpriză la alegerile prezidențiale din toamna aceasta. Theodor Paleologu se alătură cursei prezidențiale în culorile dreptei conservatoare.


abonare newsletter
banners