România trebuie să joace un rol important în Europa de Sud-Est ca şi furnizor de energie electrică, în condiţiile în care, în urma închiderii mai multor combinate şi unităţi mari de producţie, sistemul înregistrează un surplus de energie, a anunţat, luni, la Cluj, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan a declarat, vineri, că nu are ce să îşi reproşeze cu privire la modul în care a acţionat în situaţia accidentului aviatic din Munţii Apuseni.
Autorităţile locale împreună cu Divizia 4 Infanterie Gemina organizează, vineri, o ceremonie publică dedicată Zilei Unirii Principatelor Române. Programul va fi diferit faţă de anii anteriori.
PDL Cluj a pichetat, vineri, Prefectura Cluj, față de bugetul pentru 2014. La protest au participat membrii PDL Cluj, alături de liderii partidului, Daniel Buda, Alin Tișe, Adrian Gurzău, Radu Moisin şi Alexandru Coroian.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, s-a întâlnit marţi, 19 noiembrie (a.c.), cu Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Excelența Sa doamna Tove Bruvik Westberg cu care a discutat despre infrastructura universitară clujeană, despre sprijinul financiar pe care Norvegia îl oferă României dar și despre incluziunea socială a comunității rrome.