O studentă rănită grav în accident a încetat din viaţă, în ciuda intervenţiei echipei de prim ajutor care i-a făcut manevre de resuscitare, au declarat surse medicale.
Pasagerul unui avion uşor care s-a prăbuşit în ocean a înregistrat momentele critice ale tragediei, surprinzând imagini din interiorul aeronavei şi din momentul în care aceasta ajunge în apă şi echipajul aşteaptă să fie salvat.
Cel puţin opt persoane au murit joi dimineaţa într-un accident în care a fost implicat un avion nigerian, prăbuşit la decolare pe aeroportul din Lagos din cauza unei probleme la un motor, au anunţat echipe de intervenţie.