Congresul USR l-a validat sâmbătă pe Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului, după ce acesta a câștigat, în urmă cu o săptămână, alegerile interne pentru conducerea formațiunii.
Partidul Social Democrat a anulat ședința de vineri în care 5.000 de membri urmau să decidă intrarea la guvernare, după ce negocierile au intrat în blocaj.
Liderii coaliţiei PSD, PNL, USR și UDMR continuă negocierile cu privire la constituirea noului guvern. În cadrul acestor discuţii ar fi căzut de acord să se desfiinţeze două ministere.
Două treimi dintre foştii susţinători clujeni ai USR şi-au pierdut încrederea în partid, în capacitatea lui de a-i reprezenta şi a reforma România, semnalează fostul senator USR de Cluj, Mihai Goţiu, într-o scrisoare deschisă pentru Elena Lasconi.
Consilierul județean Andrei Maxim a demisionat din Partidul Mișcarea Populară (PMP) Cluj și s-a înscris în PNL. Este al doilea consilier județean al opoziției care trece la liberali.