Bustul de bronz al lui Woodrow Wilson, președinte al SUA între anii 1913 - 1921, a fost dezvelit în Piața Lucian Blaga pentru a fi expus clujenilor și turiștilor care vizitează municipiul Cluj-Napoca. „Este un simbol al prețuirii românilor față de dimensiunea euroatlantică a țării”, spune primarul Emil Boc.
Comisia comună pentru realizarea programului de guvernare a avut miercuri dezbateri tehnice, iar discuțiile vor continua joi. „Putem să găsim numitorul comun”, spune Adrian Ţuţuianu, secretar general adjunct al Guvernului. Noul Guvern ar urma să aibă 16 ministere, iar numărul secretarilor de stat va fi redus substanțial.
În spațiul public au fost vehiculate mai multe variante de prezidenţiabili din partea coaliţiei de guvernare, printre care și numele rectorului UBB, Daniel David. „În acest moment nu este vorba despre mine (și îndrăznesc să spun că nici despre alți potențiali candidați), ci despre ce doresc oamenii și cum văd situația și partidele politice”, spune rectorul UBB, profesorul Daniel David.
Fundaţia Doina Cornea a transmis un mesaj public partidelor pro-europene pentru a oferi o șansă României prin susținerea unui candidat unic la alegerile prezidențiale.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a fost propus candidat la alegerile prezidențiale de Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană. „La ecuația complicată a alegerilor prezidențiale răspunsul poate fi coalizarea forțelor pro-europene pentru un candidat comun”, arată (ICDE) Cluj.