CTP a anunţat că prelungeşte programul autobuzelor în următoarele zile, astfel încât să faciliteze drumul pelerinilor care vor să îl întâlnească pe Papa Francisc.
Trei clujeni au pornit, vineri, pe jos, din Cluj-Napoca spre Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, unde în 1 iunie vor asista la slujba oficiată de Papa Francisc, ei urmând să străbată peste 300 de kilometri.
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că eparhia pe care o păstoreşte a închiriat trei garnituri de tren, pentru circa 3.000 de persoane, care vor fi prezente la Blaj, cu ocazia vizitei Papei Francisc.
Un designer din Satu Mare va crea veşmântul liturgic pe care Papa Francisc îl va purta la ceremonia de la Şumuleu Ciuc, din 1 iunie, din timpul vizitei sale apostolice în România.
Un număr de 100.000 de pelerini s-au înscris deja, de la 1 martie până în prezent, pe platforma online lansată special pentru pregătirea vizitei Suveranului Pontif la Şumuleu Ciuc, unde se află un Sanctuar marian şi unde, de peste 450 de ani, are loc un celebru pelerinaj de Rusalii.
Episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László, a declarat, miercuri la Cluj-Napoca, că vizita Papei Francisc în România reprezintă un eveniment istoric şi o ocazie pentru creştini, indiferent de confesiune, să se întâlnească cu Suveranul Pontif.
O petiție semnată de aproape 5.000 de români cere ca Pontiful Roman să nu calce pe meleaguri românești. Blasfemie, erezie, demonizare, blestem și urâciune sunt doar câteva dintre cuvintele halucinante aruncate în amalgamul de gânduri desprinse din cele mai urâte vise.