Zeci de percheziții desfășurate marți dimineață în Cluj, București și în alte județe din țară, în dosarul violențelor de la protestul din Piața Victoriei, „confiscat” de agitatori suveraniști. Treizeci de suspecți duși la audieri.
Eurodeputatul clujean Daniel Buda anunță un pas decisiv pentru exporturile de ovine și caprine: Comisia Europeană a aprobat planul României, astfel că exporturile a căror blocare a scos ciobanii în stradă vor fi reluate.
Mai mulți jurnaliști au fost agresați atât verbal cât și fizic în timpul protestului din Piața Victoriei, context în care organizațiile media solicită condamnarea fermă a acestor agresiuni de către reprezentanții tuturor actorilor instituționali și politici.
Un viceprimar din judetul Cluj, care era inițial unul dintre organizatorii protestului oierilor desfășurat în Piața Victoriei din București, a avertizat cu o aproape o săptămână înaintea evenimentului că manifestația va fi una violentă.
Protestul oierilor din Capitală, care a degenerat marți în acțiuni violente și haos, a fost „confiscat” prin concursul unor partide politice. „Fără doar și poate, i-am și văzut. AUR este singurul partid care și-a asumat implicarea în aceste evenimente”, spune ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna.
Daniel Petrescu, fondatorul Asociației Profesionale a Ciobanilor, a recunoscut că participarea sa la protestul din Piața Victoriei nu a fost determinată doar de revendicările crescătorilor de animale.