Noul an școlar a început în județul Cluj cu peste 110.000 de antepreșcolari, preșcolari și elevi, iar în sistemul de învățământ au fost încadrați 8.420 de profesori.
Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels solicită Ministerului Educației să prezinte calendarul complet al achiziției manualelor școlare, susținând că elevii care au început clasa a IX-a nu și-au primit cărțile promise la debutul anului școlar.
După o vară plină de aventuri și momente de neuitat, fie la concerte, fie la festivalurile tale favorite sau în vacanțe alături de cei dragi, revederea cu colegii este începutul perfect de toamnă.
Președintele Nicușor Dan a vorbit, duminică, la deschiderea noului an școlar, despre lipsa de finanțare din educație, statutul profesorilor și importanța pe care școala ar trebui să o aibă în societate.
Unitățile de învățământ special aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj au fost igienizate, reparate și dotate înainte de începerea noului an școlar.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, supervizează șantierul din Piața 14 Iulie, astfel încât lucrările importante să fie finalizate înainte de începerea anului școlar 2025-2026.