„U” Cluj a remizat în partida cu Dinamo (0-0), în etapa a 23-a a Superligii. „Arătăm bine ca echipă. Păcat că din ocaziile pe care le-am avut n-am reușit să câștigăm”, spune antrenorul „studenților”, Neluțu Sabău.
Universitatea Cluj îi va înfrunta, vineri, pe cei de la Dinamo București, într-o partidă decisivă a etapei a 23-a din Superliga: menținerea pe prima poziție a campionatului intern de fotbal.
„U” Cluj joacă vineri, 24 ianuarie, contra echipei Dinamo București, în etapa cu numărul 23 al SuperLigii. Liderul clasamentului luptă pentru a păstra locul în play-off.
CFR Cluj a reușit doar o remiză, duminică, în meciul disputat cu cei de la FC Botoșani. „Dacă am fi primit două penalty-uri ca cele de ieri, cred că era un scandal pentru doi ani”, spune antrenorul Dan Petrescu.
„U” Cluj a jucat, sâmbătă, contra Gloria Buzău, echipa aflată pe ultimul loc în SuperLigă. „Șepcile roșii” au revenit în fotoliul de lider după o repriză în care au fost conduși de adversari.