Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că Uniunea Europeană (UE) trebuie să investească în apărare pentru a nu pierde ceea ce a câștigat până acum.
Cu puțin timp înainte de a participa împreună la congresul UDMR, primarul Emil Boc și prim-ministrul Ilie Bolojan s-au întâlnit, vineri, la Primăria Cluj-Napoca pentru a discuta aspecte concrete despre metrou, centura metropolitană, spitalul regional și alte proiecte mari din județ.
Sprijinirea procesului educational în Florești reprezintă un domeniu prioritar de acțiune: aproape jumătate din bugetul de investiții este alocat pentru acest domeniu.
Elevii și studenții sunt viitorii piloni ai dezvoltării economiei locale, iar rolul învățământului dual este unul determinant. „Succesul acestui sistem presupune o colaborare autentică între toți actorii implicați”, a spus Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, la conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj”.
Educația și pregătirea tinerilor, susținerea proiectelor de dezvoltare și parteneriatele culturale sunt câteva dintre aspectele ce contribuie constant la creșterea calității vieții. „Prin proiectele pe care le dezvoltăm cu partenerii noștri creăm condiții pentru ca oamenii să rămână acasă”, a spus Vákár István, vicepreședinte CJ Cluj, la conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj”.
Clujul este un model de bune practici la nivel național și european, iar colaborarea dintre administrație, mediul educațional și universitar, împreună cu segmentul de business, a permis o dezvoltare accelerată a municipiului și județului, a explicat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, la conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj”.
Aeroportul Internațional Cluj contribuie semnificativ la dinamizarea economică a regiunii: circa 30% din traficul aerian de pasageri este reprezentat de segmentul de business. Informația a fost analizată la conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj”.