Peste 434 de milioane de euro este bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2022. Principalele investiții din buget au fost dezbătute joi de clujeni și autoritățile locale.
Anul 2022 aduce proiecte noi la Cluj-Napoca, dar și finalizarea unor șantiere mai vechi. Primarul Emil Boc a făcut luni, 3 ianuarie, o trecere în revistă a investițiilor care vor demara anul acesta, dar și a șantierelor care se vor finaliza în următoarele luni.
Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a vorbit duminică, într-o conferință de presă la Cluj, despre măsurile introduse recent de guvern pentru compensarea facturilor la energiei și gaze pentru consumatorii casnici, adoptate la începutul săptămânii, prin ordonanță de urgență.
Primarul Emil Boc s-a aflat luni la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, unde a adresat un mesaj elevilor clujeni.
Prețurile apartamentelor din Cluj sunt atât de mari pentru că și investițiile sunt pe măsură. Exemplul oferit de vicepreședintele USR Cluj este sensul giratoriu de pe Frunzișului care are costuri de 2 milioane de euro.