Terapia - o companie SUN PHARMA, cea mai importantă companie de medicamente specialități, generice și produse OTC din România, face un pas decisiv spre viitor odată cu începerea lucrărilor de modernizare a fabricii din Cluj-Napoca – un reper industrial cu tradiție în peisajul Clujului, marcând una dintre cele mai ample etape de transformare din istoria recentă a companiei.
Un bulldog francez de 13 ani a fost salvat cu ajutorul unui stimulator cardiac implantat în cadrul unei intervenții fără precedent, realizată printr-o colaborare între un medic veterinar și un cardiolog uman.
Peste 50% dintre români consideră că prin folosirea unor cicluri scurte de spălare economisesc timp și energie, dar sunt preocupați de eficiența acestora, așa cum arată datele unui studiu realizat de Unilever în colaborare cu AHA Moments anul trecut.
Proiectul de jumătate de miliard de euro al celor de la Iulius este gândit pentru fosta platformă Carbochim de pe malul Someșului și este cea mai mare investiție imobiliară.
Un clujean a testat, în premieră, o tehnologie inovatoare care ar putea schimba complet modul în care persoanele cu deficiențe de auz experimentează filmele.