Rata anuală a inflației a urcat la 9,9% în luna august, peste așteptările Băncii Naționale a României. Energia electrică s-a scumpit cu peste 65% după eliminarea schemelor de plafonare, iar prețurile la produsele alimentare au urcat cu 8,92%.
Nu mai sunt bani pentru că nu se mai muncește, doamnelor și domnilor profesori. Banii – inclusiv pentru salariile din mediul bugetar, inclusiv pentru salariile Dumneavoastră, doamnelor și domnilor profesori - vin din taxele, impozitele și contribuțiile pe care le plătesc până la ultimul leuț angajații și angajatorii harnici și cinstiți.
Părinții vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru începutul anului școlar 2025-2026. Din cauza inflației în creștere, în decurs de un an rechizitele s-au scumpit cu până la 10%.
Estimările pesimiste ale economiștilor se confirmă: economia a avut o creștere marginală de doar 0,3% la jumătatea acestui an, astfel că România este mai aproape de recesiune.
România a înregistrat o creștere economică „modestă” în ultimele luni, însă BNR avertizează asupra unei creșteri „ample” a inflației, după expirarea măsurii de plafonare la energie și creșterea TVA.
Deficitul bugetar va depăși 8% din PIB în acest an, peste ținta de 7% asumată de Guvern, avertizează economiștii. Reformele fiscale promovate de Ilie Bolojan vizează reducerea cheltuielilor și eficientizarea administrației publice în contextul unui deficit care se adâncește.
Perspectivă negativă pentru România, menținută de Agenția de rating Standard&Poor’s: dacă statul nu reușește să implementeze eficient măsurile fiscale anunțate, atunci țara noastră riscă o retrogradare în categoria „junk”, nerecomandată investițiilor.