Politică

Parlamentul îşi apără incompatibilii

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, miercuri, două proiecte de modificare a legii ANI care prevăd că persoanele aflate în incompatibilitate sau în conflict de interese nu vor mai putea ocupa trei ani funcţia în care au fost găsite în incompatiblilitate sau în conflict de interese, nu orice funcţie. Ulterior, parlamentarii au încercat să „o scalde“ şi au venit cu o explicaţie penibilă pentru acest vot, dând vina pe o greşeală de procedură.

Politică

Primar din Cluj, declarat incompatibil de ANI

Sursa foto primaria-baciu.ro
Primarul localităţii Baciu, social-democratul Ioan Florin Mureşan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2012 - 18 octombrie 2013, întrucât a deținut simultan cu funcția de primar diferite funcții de conducere ori de execuție la diferite societăți comerciale.

Politică

Parlamentarii vor reguli noi privind incompatibilitatea. Doi dintre iniţiatorii proiectului sunt clujeni

Parlamentarii vor reguli noi privind incompatibilitatea lor
Un grup de 16 parlamentari a iniţiat un proiect potrivit căruia calitatea de parlamentar este incompatibilă cu cea de preşedinte, vicepreşedinte, director, administrator, membru CA al societăţior comerciale doar în anumite condiţii. Printre semnatarii proiectului legislativ prin care se vor noi reguli privind incompatibilitatea se numără şi doi deputaţi clujeni.






abonare newsletter
banners