Un incendiu puternic a avut loc în această dimineață. Pompierii au fost alertați în jurul orei 4.30 cu privire la faptul că a izbucnit un incendiu pe strada Barițiu din zona Turda Nouă.
Acoperişurile din lemn a circa 15 locuinţe, în special barăci de cărămidă, au fost distruse, duminică, în urma unui incendiu izbucnit în Colonia Goldiş de la marginea municipiului Câmpia Turzii, iar peste 80 de persoane, inclusiv copii, au fost afectate.
Deputatul PSD de Ilfov, Ninel Peia, și doctorand la Academia Serviciului Român de Informații a postat pe blogul personal un text în care susţine că a existat un plan diabolic imediat după incendiul de la Colectiv.
Incendiul de duminică noaptea de la groapa de gunoi de la Pat Rât este cel de-al treilea în decurs de câteva luni, iar autorităţile nu suflă o vorbă despre cauzele izbucnirii flăcărilor. Ce să mai vorbim despre identificarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Cinci luni au trecut de la ultimul incendiu, timp în care ancheta bate pasul pe loc. Să nu mai mire pe nimeni dacă nici de această dată nu vor fi identificaţi responsabilii de acest dezastru ecologic.