Senatorul USR de Cluj Mihai Goțiu afirmă că cei 12 ani petrecuți de fostul primar Gheorghe Funar în fruntea municipalității a fost o perioadă sumbră din care au avut de pierdut atât românii, cât și maghiarii.
Gheorghe Funar, președintele Partidului România Noastră (PRN) le-a mulțumit simpatizanților care l-au susținut pentru candidatura la șefia statului. N-au fost suficienți, iar Funar „va sta pe tușă” de data asta.
Un obiectiv vechi de câțiva ani, cel de a moderniza și reamenaja zona Cetățuii, a intrat din nou în atenția publică. Dezbaterea organizată joia trecută la Cazino pe această temă a strâns idei interesante, însă punerea lor în practică pare un vis îndepărtat pentru cetățenii urbei.
Deputatul Emanuel Ungureanu a declarat că îl va da în judecată pe Gheorghe Funar, după ce, fostul primar al Clujului l-a acuzat de luare de mită. Funar neagă acuzațiile.
Fostul primar al Clujului Gheorghe Funar a „produs” joi, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Cluj-Napoca, o nouă mostră a naţionalismului său proverbial, aplicat de această dată pe religie. Fără ca nimeni să îi „amendeze” discursul venit parcă dintr-o lume paralelă.