Actualitate

De luni încep furtunile şi ploile abundente

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că începând din seara zilei de luni, 1 august, instabilitatea atmosferică se va accentua, la început îndeosebi în vestul ţării și în zona montană, iar marți, 2 august, în majoritatea regiunilor.

Actualitate

Canicula a pus stăpânire pe Cluj

Canicula a pus stăpânire pe Cluj
Ca urmare a temperaturilor foarte ridicate, au fost amenajate puncte de prim ajutor în farmacii şi corturi cu apă potabilă în oraş.Clujul se află sub atenţionare cod galben de caniculă şi instabilitate atmosferică până vineri, 15 iulie. Este recomandat să ne hidratăm corespunzător, iar persoanele vârstnice, copiii şi cei cu boli cronice să evite să se deplaseze în oraş în intervalul orar 11.00 – 18.00.


Actualitate

Grindină cât nuca în județul Cluj VIDEO

sursa foto gherlainfo.ro
Vremea rea s-a abătut sâmbătă la amiază peste Gherla şi localităţile învecinate. În unele zone din Gherla a căzut grindină cât nuca, iar şoseaua principală a fost acoperită de un strat de gheaţă.



Actualitate

Furtuni în toată ţara, de duminică noapte până marţi dimineaţă

Averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină se vor semnala în toată ţara, de duminică seară până marţi dimineaţă, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners