Florin Piersic a povestit clujenilor prezenţi la filmul “Pintea”, care a rulat vineri la cinematograful cu acelaşi nume, despre prima întâlnire pe care a avut-o, zilele trecute, cu Patriarhul Daniel, care a trimis maşina la Aeroport după el: „Vreau să-l văd pe Piersic”.
Actorul Florin Piersic spune că nu poate să transmită României, de Centenar, nimic, decât să îşi ia frâiele în mână. ”Credeţi că voi mai prinde eu, la vârsta asta, o schimbare în care să simt că totul se face cu grija pentru om?”, se întreabă actorul.
Actorul Florin Piersic declară că nu merge la referendum, dar susţine căsătoria între un bărbat şi o femeie. ”Aşa am crescut şi am învăţat de la părinţii mei şi aşa este viaţa”, spune actorul.
Skiathos, considerată cea mai verde insulă grecească, atrage turişti din toate colţurile lumii nu doar prin frumuseţea plajelor, ci şi prin cele peste o mie de taverne, una dintre ele este cea a unei clujence care a adus pe tărâmul grecesc o parte din România şi poate fi recunoscută imediat după steagul tricolor care flutură la intrare.
Câștigătorii celor 2 invitații pentru 2 persoane la piesa de teatru ”Străini în noapte” de duminică, 10 decembrie 2017 ora 19, la cinema Florin Piersic sunt:
Marele actor Florin Piersic trece prin momente grele după ce prima lui soție, Tatiana Iekel, a murit la vârsta de 84 de ani. Ea este și mama lui Florin Piersic Jr. Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții Teatrului Mic din București.
Celebrul actor Florin Piersic a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj emoţionant despre cea care i-a fost prima soţie, despre povestea lor de viaţă, amintind că cei doi au ”rămas mereu aproape”, chiar dacă viaţa i-a despărţit .