În timp ce rata de ocupare a forţei de muncă pentru absolvenţii recenţi cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani în UE a fost de 83%, România se plasează cu mult sub media europeană: puțin peste 70% dintre absolvenți au reușit să se angajeze.
Clujul investește în protecția și siguranța victimelor violenței domestice prin realizarea unui centru specializat. „Cluj-Napoca trebuie să rămână un oraș în care femeile, copiii și persoanele aflate în dificultate știu că nu sunt singure”, spune viceprimarul Dan Tarcea.
„Viața bate filmul”. Pentru multe femei realitatea este mai grea decât orice scenariu: de la reprezentarea insuficientă în politică și stereotipurile de gen, până la vulnerabilitățile sociale și economice.
Cazul tinerei de 18 ani care a fost ucisă în județul Bihor la finalul acestei săptămâni, a readus în atenția publica una dintre cele mai mari fisuri ale sistemului penal din România: eliberarea condiționată a criminalilor cu scopul „reintegrării în societate”.
Chiar dacă este prezentat drept „cel mai sigur oraș din România”, Cluj-Napoca este prezentat într-o lumină diferită într-un raport numit „Harta Siguranței” lansat pe 8 martie de Mic Grup de Inițiativă Civică.