Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca anunţă acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte şi acţiuni culturale, sesiunea a II-a.
Numărul tot mai mare de pacienți cu diagnostic confirmat de coronavirus a pus pe jar autoritățile și organizatorii de evenimente. Evenimente sub 1.000 de persoane sunt anulate sau amânate, iar vizitele la spitale și penitenciare sunt restricționate.
În fiecare an, în luna martie, francofonii din întreaga lume celebrează limba franceză și diversitatea culturilor care au adoptat-o. Iar 2020 este un an special, în care se aniversează 50 de ani de francofonie instituțională.
Primăria municipiului Timişoara a fost sâmbătă, 12 ianuarie, gazda celei de-a doua întâlniri de lucru a Alianţei Vestului, tema fiind colaborarea celor patru oraşe pe programe culturale.
78% dintre clujeni sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, iar aproximativ 85% au speranţa că în viitor vor trăi la fel sau mai bine decât în prezent, arată un studiu privind calitatea vieţii în Cluj-Napoca realizat, în prima parte a acestui an, de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
Peste 30 de evenimente culturale sunt programate în noaptea în care Clujul nu doarme, la cea de a treia ediție Cluj Never Sleeps – noaptea albă a culturii, între 18 și 19 iunie.
Play-Off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin s-ar putea desfășura exclusiv în Sala Sporturilor „Horia Demian” din cauza că în Sala Polivalentă vor avea loc mai multe evenimente care nu au legătură cu terenul de sport.