Într-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere, se dorește acordarea de „stimulente financiare” pentru elevii care iau 10 la BAC și la Evaluarea Națională.
Într-un raport transmis de Inspectoratul Școlar Județean Cluj se arată că peste 87% dintre elevii clujeni au obținut note peste 5 la Evaluarea Națională.
Rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate la avizierele școlilor, pe site-ul Ministerului Educației și pe portatul edupedu.ro marți, 25 iunie.
Peste 150.000 de elevi, care au terminat clasa a VIII-a, au susținut săptămâna aceasta Evaluarea Națională 2019. Urmează câteva zile pline de emoții, până la afișarea rezultatelor.
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut marţi proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de MEN.
Peste 4.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Cluj s-au înscris pentru susţinerea Evaluării Naţionale - sesiunea 2019. Prima probă, cea la Limba şi literatura română, începe marţi.