O pensiune din judeţul Alba unde 15 copii s-au intoxicat cu mâncare săptămâna trecută a fost închisă până ce ancheta va scoate la iveală vinovaţii. În urma verificărilor, inspectorii au descoperit că unitatea are autorizaţia sanitară expirată.
Cercetarea disciplinară a învățătoarei Monica Chiorean de la Colegiul de Muzică ”Sigismund Toduță” Cluj-Napoca care a fost înregistrată în timp ce înjura copiii din clasa la care preda a ajuns la final. Învățătoarea a fost înregistrată când a făcut o criză de nervi împotriva unui elev, care a încurcat niște socoteli la ora de matematică. Timp de două minute, învățătoarea zbiară la bietul copil și îl face în fel și chip după care le spune celorlalți elevi să-i dea „trezirea” copilului.
Agitatorul de serviciu al Clujului, Adrian Dohotaru, i-a instigat pe elevii unui liceu la dezordine și încălcarea inutilă și gratuită a regulilor. Culmea, șeful IȘJ, „pionierul” Valentin Cuibus nu vede nicio problemă.
Activistul de mediu şi protestatarul Adrian Dohotaru a încurajat mai mulţi elevi să sară garduri în semn de protest pentru îngrădirea acestora. “Am propus un atelier de eco-civism despre nesupunere civică, cu exerciții practice, nu doar teorie”, spune Dohotaru.
Ce-ar trebui să le facă să fie dat afară? Să-i omoare? Să le rupă mâinile? Incredibil cât de incompetent e inspectorul școlar general Valentin Cuibus - lipit de scaun de ani de zile - și cum i-a scăpat situația de sub control!
Asta îi învaţă pe “blegii, idioţii, nebunii şi handicapaţii” de elevi de la şcoala Octavian Goga profesorul de franceză Ion Piţoiu. Cazul nu este singular. Monitorul a mai scris despre astfel de profesori. Ce face ISJ?
Câştigători la una dintre ediţiile trecute ale Galei excelenţei „10 pentru Cluj – Juniorii Clujului, Speranţele Cetăţii”, 49 de elevi ai Liceului Maranatha au beneficiat săptămâna trecută de o călătorie educaţională de excepţie la lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.