Florence + The Machine, poate cel mai așteptat headliner al acestei ediții a festivalului Electric Castle, a adunat în fața scenei principale cea mai mare parte din cei 55.000 de oameni prezenți, vineri, în festival.
Show de excepție Limp Bizkit joi seara la Electric Castle. Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, a făcut senzație pe scena principal a festivalului și a demonstrat că trupa mai are multe de spus.
Peste 33.000 de tineri au venit la Electric Castle pentru o întâlnire cu „părintele” Grandmaster Flash, cap de afiș al primei zile. Nu putea exista un început mai bun pentru festival decât artistul considerat unul dintre părinții muzicii hip-hop, un artist care, cu o lună în urmă, a câștigat premiul Polar Prize, considerat un echivalent al premiului Nobel în domeniul muzical.
Ediţia 2019 a festivalului Electric Castle îi aşteaptă pe cei peste 150.000 de participanţi cu 250 de artişti, dar şi cu un patinoar cu gheaţă artificială, holograme şi efecte de laser.
Pe întreaga perioadă a festivalului Electric Castle (17-22 iulie), care va avea loc în zona Castelului Bánffy din Bonţida, județul Cluj, structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (jandarmi, poliţişti şi pompieri) vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine publică.