Un tânăr de 22 de ani din Brașov s-a aruncat de la etajul unui bloc din municipiul Cluj-Napoca. La sosirea echipajelor de salvare s-a constatat că tânărul era deja decedat și nu a mai putut fi salvat.
Un pieton care se afla pe trotuar şi-a pierdut viaţa, luni, în Piața Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca, după ce a fost lovit de o mașină. Cercetările arată că un biciclist care circula haotic ar fi provocat incidentul nefericit, iar acesta a fugit de la locul faptei.
Dan Țandea avea vârsta de 51 de ani și a fost găsit decedat, duminică, în fosa septică de la ferma sa din Apahida, pe care o folosea pentru canalizare.
89,7 % din decesele COVID-19 înregistrate în România în ultima săptămână au fost la persoane nevaccinate, conform datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Accidentul a avut loc miercuri dimineața între două dube care transportau marfă. Două persoane au rămas încarcerate și au decedat, iar șoferul din Cluj și alte două persoane au fost rănite.