Chiar dacă BNR a stabilit o medie a euro de 4,7594 lei, în scădere față de cea de vineri de 4,7619 lei, cotațiile au crescut în piața locală până la 4,767 lei, semn că este testat din nou pragul de 4,77 lei. Minimul ședinței a fost de 4,756 lei, iar tranzacțiile de la ora 14:00 se efectuau la 4,766 lei.
Leul a avut o ședință liniștită, în care a cunoscut o ușoară depreciere față de euro, apreciindu-se însă față de dolar și francul elvețian. Posibilitatea modificării OUG 114 a făcut ca în piața monetară să se înregistreze o scădere a indicilor ROBOR.
Perechea euro/leu s-a menținut și ieri în platoul 4,73 – 4,75 lei, valori care estimate de analiști încă de anul trecut. În schimb, dolarul și francul elvețian au revenit pe creștere.
Dorința PSD-alde de a-l schimba pe guvernatorul BNR și a aduce în locul acestuia un om de „tip nou", obedient, pentru a putea astfel, prin implicarea politicului în evoluția cursului și a dobânzilor, să acopere golurile dintr-un buget pe 2019 care nici până în prezent nu și-a găsit forma, a iritat mediul financiar.
Leul a avut o evoluție calmă față de euro și francul elvețian, însă dolarul american și-a continuat galopul apreciativ, în timp ce indicii ROBOR au cunoscut modificări minore.
Euro și-a continuat evoluția ușor descendentă, menținându-se totuși în apropierea pragului de 4,75 lei, care se pare că a devenit noul suport al cursului.
Prima săptămână din februarie a debutat negativ pentru leu, care a pierdut teren în fața euro și a dolarului, în timp ce indicii ROBOR și-au menținut evoluția ascendentă.