Primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat, luni, că județul Cluj ar putea intra într-o „fază de platou” și de descreștere a ratei de incidență privind cazurile de infectare cu COVID-19 din valul 4, „cel mai probabil de săptămâna viitoare”.
În ultimele 24 de ore, în județul Cluj au fost confirmate cu COVID-19, 368 de persoane. La ATI sunt internați 66 de pacienți. De ieri până azi au decedat 6 clujeni.
Începând de astăzi, 4 octombrie, pe raza municipiului Cluj-Napoca se vor aplica noi restricții.
Barurile și cluburile vor fi închise, iar restaurantele vor putea primi doar persoane vaccinate sau trecute prin boală, nu și pe cele cu test COVID-19 negativ.
În ultimele 5 zile au fost depistate enorm de multe cazuri de Covid-19 în județul Cluj, dar și decese, potrivit rapoartelor autorităților. Situația e de speriat.
Situația epidemiologică este din ce în ce mai gravă în valul patru al pandemiei de Covid-19. La nivel național mai există doar două paturi libere la ATI, unul fiind la Cluj.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri seară că se preconizează că la mijlocul lunii octombrie România se va confrunta cu vârful valului 4 și că se va ajunge chiar și până la 20.000 de infectări pe zi.