Consiliul Local Florești a fost învestit, sâmbătă, în urma alegerilor locale din 9 iunie 2024. „Să lucrăm împreună pentru ca proiectele de dezvoltare ale Floreștiului să aducă mai multă bunăstare”, a transmis primarul Bogdan Pivariu.
Proiectul Campusului dual, realizat în parteneriat cu universitățile clujene, a fost aprobat în Consiliul Local Florești. „Reprezintă un pas important pentru sistemul educațional”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Comuna Florești va avea o bază sportivă inspirată după cea din cartierul Gheorgheni, din municipiul Cluj-Napoca. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de voturi.
Proiectul de hotărâre prin care terenul pe care va fi construit primul muzeu construit de la zero în Transilvania în ultimul secol va trece din proprietatea comunei în cea a statului a fost aprobat, joi, de Consiliul Local Florești.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat că noul PUG se află într-o „analiză atentă”, iar acesta va aduce schimbări majore pentru dezvoltatorii imobiliari.
Caietul de sarcini aferent proiectului de investiție privind realizarea centurii de sud a fost predat către Primăria Florești de către firma proiectantă a investiției, Luca Way. Investiția, în valoare totală de aproximativ 7 milioane de euro, va fi suportată integral din bugetul local al comunei.