Primăria a deschis etapa de evaluare a constructorilor în contextul în care pentru cele 5 loturi ale centurii metropolitane Cluj au fost înregistrate 25 de oferte.
Tarifele pentru serviciile funerare prestate de RADP Cluj cresc semnificativ în urma indexării cu indicele de inflație. Consiliul Local a aprobat, joi, noile taxe care vor fi plătite de clujeni.
Clujenii pot decide asupra destinației unei clădiri-simbol a Clujului: Palatul Telefoanelor. Clădirea emblematică face parte din memoria colectivă a clujenilor, fiind un punct de reper în peisajul orașului.
Trenul metropolitan Cluj reprezintă o investiție de 231 de milioane de euro dezvoltată de Primărie pentru creșterea mobilității urbane. Emil Boc a prezentat stadiul de implementare al proiectului și a cerut flexibilizarea procedurilor birocratice de soluționare a contestațiilor: „Aștept în continuare simplificări importante atât de la nivel european, cât și la nivel național”, spune primarul Clujului.
Strada Piezișă din complexul studențesc Hașdeu a fost modernizată în urma unei investiții de peste 2 milioane de euro, iar studenții beneficiază de un spațiu remenajat la începutul noului an universitar.
Primăria pregătește un proiect de aproape 9 milioane de lei pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale. Astfel, mai multe treceri de pietoni și o intersecție din municipiu vor fi semaforizate.
Administrația locală pregătește realizarea drumului de legătură de la nodul 15 al centurii metropolitane, cu un traseu până la intersecția cu Calea Someșeni. Investiția, parte a etapei a doua a proiectului, este estimată la 39,5 milioane de lei.
Infrastructură digitală comună pentru administrația din Cluj, prin care cetățenii vor fi scutiți de drumurile la ghișee, dar și de furnizarea acelorași documente. Consiliul Local a aprobat intrarea municipiului Cluj-Napoca în proiectul de realizare a Cloudului Regional ce va simplifca semnificativ accesul la serviciile publice.