Un amendament la legea ANI, adoptat de Comisia juridică din Senat, ar putea duce la pierderea mandatului de primar al președintelui USR Dominic Fritz. Amendamentul a trecut cu voturile PSD-AUR.
Senatorii din Comisia juridică au votat luni un raport de admitere "cu amendamente" pentru Legea graţierii, proiectul urmând să fie pus pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului.
Comisia juridică a Senatului a ajuns, recent, în atenţia opiniei publice şi a generat chiar un protest de stradă, de proporţii reduse faţă de cele anti - OUG 13, din luna februarie, dar de aceeaşi factură, respectiv anti-corupţie, în momentul în care a votat graţierea faptelor de corupţie.
Membrii Comisiei juridice din Senat au revenit joi asupra amendamentului privind graţierea pedepselor pentru corupţie, 5 senatori votând pentru respingerea acestuia, în timp ce patru senatori ai PSD şi ALDE s-au abţinut.
Comisia juridică şi Comisia de sănătate au respins, marţi, amendamentele aduse legii privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun, precum şi legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun, primul proiect fiind transmisă plenului în forma redactată de Guvern.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a pronunţat luni pentru încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului PMP Adrian Gurzău, acuzat de trafic de influenţă în dosarul Carpatica Asig.