Clujenii vor avea parte astăzi, 25 iulie, de o zi cu vreme plăcută, perfectă pentru activități în aer liber. Spre seară, însă, sunt posibile averse și descărcări electrice.
Peste 180 de clujeni au folosit noul Centru de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar din Cluj-Napoca. În primele trei zile au fost colectate 58 de tone de deșeuri.
Deschiderea Centrului integrat de colectare selectivă a deșeurilor prin aport voluntar a trezit un interes crescut în rândul clujenilor, care se înghesuie să scape de lucrurile inutile.
Viceprimarul Dan Tarcea invită clujenii să contribuie cu idei la transformarea cartierelor: „Miercuri, 29 iulie, ne întâlnim în cartierul Iris pentru a discuta deschis despre probleme, idei și soluții”, anunță viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.
Lucrările de asfaltare de pe Calea Florești au fost încheiate, iar în perioada următoare vor fi aplicate marcajele rutiere. „Sunt 6 benzi de circulație, iar de la 1 septembrie Clujul va avea 3,5 km de bandă dedicată pentru transportul public”, spune primarul Emil Boc.
Secțiunea Chiribiș - Biharia (28,55 km) și segmentul Suplacu de Barcău - Chiribiș (26,35 km) de pe Autostrada Transilvania ar putea fi deschise în decembrie 2026. Șoferii vor putea circula până la granița cu Ungaria.
Zeci de locatari ai unul bloc de pe strada Fântânele din cartierul Grigorescu s-au autoevacuat în urma unui incendiu izbucnit la o ghenă de gunoi, care s-a extins ulterior la fațada imobilului. Mai multe apartamente au fost afectate de fum.
Sadhguru, unul dintre cei mai cunoscuți yoghini ai lumii, vine la UNTOLD. Acesta va urca, în premieră mondială pentru un festival de muzică, pe scena principală a festivalului de la Cluj, joi, 6 august.