Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, campioana olimpică en titre, va ocupa primul loc în clasamentul WTA la finalul acestui an, fiind pentru a treia oară în cariera sa când reușește această performanță, pe care a mai realizat-o în 2002 și 2009.
Simona Halep, care a câştigat, duminică, turneul de la Budapesta, a urcat şapte locuri şi se află pe poziţia 23 WTA, cu 1.885 de puncte, cea mai bună clasare din cariera sportivei de 21 de ani, ea devenind şi jucătoarea de tenis din România cel mai bine clasată în această ierarhie.