Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient.
Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon din București au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI. Ministrul Sănătății solicită demisia managerului și directorului medical.
Aproape 600 de medici, studenți și profesori au alergat duminică, 19 mai, la crosul caritabil „Medic de 10km” al UMF Cluj. Banii strânși la eveniment vor fi folosiți pentru a sprijini Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, care se construiește la Sânnicoară.
În decurs de 30 de zile, un medic oncolog de la Spitalul din Suceava ar fi primit mită de la peste 280 de pacienţi. Procurorii au dispus trimiterea în judecată a cadrului medical.