Apahida

Avansează lucrările la noua grădiniță din Apahida. Cristina Belce: „Investiția în învățământ este o investiție în viitorul comunității”.

Avansează lucrările la noua grădiniță din Apahida. Cristina Belce: „Investiția în învățământ este o investiție în viitorul comunității”.|Foto: Cristina Belce - Facebook
Proiectul noii grădinițe din Apahida avansează în teren, unde a fost turnată deja fundația la viitoarea unitate de învățământ. „Nu vorbim doar despre fundația unei clădiri, ci despre una dintre fundațiile de bază ale oricărei comunități: educația”, spune primarul Cristina Belce.

Educație

Ministerul Educației susține verificarea dosarelor de burse sociale de către primării. Mihai Dimian: „Și plata acestora să se facă prin bugetele locale”.

Ministerul Educației susține verificarea dosarelor de burse sociale de către primării. Mihai Dimian: „Și plata acestora să se facă prin bugetele locale”.| Foto: DepositPhotos.com
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin direcțiile de asistență socială din cadrul primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale.

Administrație

Școală nouă în cartierul Bună Ziua, pentru peste 700 de elevi. Emil Boc: „Voi verifica periodic execuția lucrărilor”.

Școală nouă în cartierul Bună Ziua, pentru peste 700 de elevi. Emil Boc: „Voi verifica periodic execuția lucrărilor”.|Foto: Emil Boc - Facebook
Continuă lucrările în teren la noua școală gimnazială din cartierul Bună Ziua, investiție de 30 de milioane de euro realizată de administrația locală. „Atenționez constructorul că voi verifica periodic acest șantier astfel încât termenele contractuale să fie respectate iar școala să fie gata la finalul anului 2027”, spune primarul Emil Boc.


Apahida

Crește numărul părinților care optează pentru școlile din Apahida: peste 1.140 de copii în noul an școlar. Cristina Belce: „Investim în educație pentru ca elevii să meargă la școală acasă”.

|în imagine: debutul anului școlar 2026-2027, 7 septembrie 2026|Foto: Cristina Belce - Facebook
Numărul copiilor în școlile din comuna Apahida crește semnificativ: peste 1.000 de părinți au optat pentru unitățile de învățământ din comună. „Creăm condiții astfel încât copiii să rămână și să meargă la școală acasă”, spune primarul Cristina Belce.




Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners